miercuri, 7 februarie 2018

Supa de conopida cu carne de berbecut

 


Pentru provocarea weekend cu spor inițiată de Ștefania și găzduită luna aceasta de fata mea care ne a propus următoarele categorii
Rețete grecești
Supe și ciorbe
Salate
Eu am ales sa fac aceasta supa de conopida cu carne de berbecut care este foarte buna și până acum nu am incercat o.
Ingrediente
1 căpățână de conopidă
400 gr  carne de berbecuț fiarta
1 ceapă mare
6 linguri de ulei
3 căței de usturoi
Sare Piper
Zeama de la o lamaie
Mod de preparare
Se spală bine conopida, apoi se desface buchețele cât de mici doriți. Morcovul se curăță, se spală și se taie rondele puțin mai groase. Legumele se pun într-un castron termorezistent, se acoperă cu 4 linguri de ulei, se condimentează cu sare și piper și se dau la cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius. Se lasă timp de 20 de minute și se mai amestecă din când în când prin ele.
În timp ce legumele se coc, se curăță, se spală și se taie ceapa mărunt, la fel și usturoiul, care se zdrobește.  Apoi, într-o tigaie se pun 2 linguri de ulei, se lasă la încins și apoi se pune ceapa tocată cu carnea și usturoiul. După ce s-au călit bine 2-3 minute se pune apă cât să acopere carnea și se lasă la fiert cam 15-20 de minute la foc mediu.
Când legumele de la cuptor sunt gata, se scot și se pun peste tigaia cu carne. Se mai pune puțină sare și apă, dacă este cazul și se mai lasă la fiert pentru încă 15 sau 20 de minute. Când sunt fierte bine, se scoate din supă conopida, care se pune în blender și se face piure cu zeama din supă.
La final, se adaugă piureul de conopidă, se mai lasă câteva clocote, se potrivește de sare și piper și se stinge focul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu